Cand vocatia iti bate la usa

  • -

Cand vocatia iti bate la usa

Eram prin anul 3 de facultate(Reabilitare Medicala), in perioada sarbatorilor, de Craciun, cu fostii colegi de liceu, la colindat. Povestesc cu unul, ba cu altul ce-au mai facut, ce mai e nou, ce alte planuri de viitor au, cand, Sorina,asistenta medicala de profesie imi spune ca face garzi la UPU(Unitate Primiri Urgente) ca voluntar. In acel moment mi s-a aprins beculetul deasupra capului si ii spun:”ce tare, si eu am facut un curs de paramedici voluntari la SMURD” asa ca aveam un subiect de discutie comun. Povestim ce povestim despre diverse cazuri care mai de care mai interesante, aparatura, conditii de lucru…barfe de medici, ce mai:)

Vazandu-ma asa pasionat de subiect ma invita odata cu ea la UPU sa facem o garda impreuna. Ce bine suna pentru mine in acel moment cuvantul “garda”..Hmmm, delicios, ma gandesc…

In fine, am uitat despre asta, trece Craciunul, Revelionul si ajungem undeva prin februarie, cand eram in toiul sesiunii, cu foarte mult chef de urmarit meciuri de tenis la televizor…

Cand dintr-o data, imi suna telefonul…

Oare cine?..

Sorina, fosta colega..

Ea:”Ce faci Gabi?

Eu: Pe acasa, ma straduiesc sa invat putin cate putin

Ea: Hai la UPU!

Eu: Cee?Da` nu-s pregatit!

Ea: Cum nu?I-ati costumul de clinica si hai!

Eu: Pfii,, hai ca vin. Ne vedem intr-o ora.”

Inima incepe sa-mi bata repede(m-am tahicardizat cum ar spune unii din breasla mea)..”Mi-e frica, daca nu ma descurc? Daca nu ma accepta ca voluntar? Daca ma pun asistentii sa fac ceva ce nu stiu intr-o situatie de urgenta?”

Un intreg cumul de ganduri ma napadesc dar constientizand asta incep sa le spun “multumesc” si usor usor sa ma detasez de ele.

Ajuns acolo, prima asistenta care imi iese in cale mi se adreseaza pe un ton hotarat:” Ia si fa-i la domnu’ un ATPA!”. La care raspund:”Nu stiu sa fac, n-am mai facut(nu stiam nici ce e ala ATPA)”.Imi raspunde ferma:”Nu-i nimic, inveti!”

Si de aici incepe aventura mea la UPU. Garzi peste garzi, majoritatea in weekenduri cand veneam acasa. Cazuri, unul mai interesant ca altul, multa practica. Imi placea foarte mult ce faceam, totul venea din pasiune, uitam de mine, de mancare, de apa, si de restul. Totul curgea usor(smooth, cum zic englezii). Eram intr-o stare de flow, care as fi vrut sa nu se mai termine.

A, si daca si tu te-ai intrebat ce e ATPA, este vaccinul antitetanos:)

Dar cu toate aceastea eram consolat cu ideea ca dupa ce voi termina, voi practica fiziokinetoterapia(care atunci nu prea ma incanta) si in cazul asta sa ma bucur de prezent cat pot si sa profit de garzile la UPU.

Dadeam totul acolo, starea de flow continua, cu fiecare garda se intensifica, nu mai exista altceva mai placut pentru mine.

Intr-o seara, ajungand acasa, imi vine urmatorul gand in minte:” Atat de mult imi place medicina de urgenta incat m-as face medic”. “Stai putin, ce e cu gandul asta?” imi spun.

La care, urmatorul gand parca imi spune:” Daca tot pui atata pasiune in ceea ce faci si iubesti sa faci asta, fa-o, apuca-te de medicina”..

Woooa..”Dar inca 6 ani in plus, plus rezidentiat, iarasi mers la cursuri…”

Stau putin sa ma linistesc si ii spun mamei mele ce ganduri imi treceau prin minte. Imi raspunde:” Gabi, daca vrei asta, fa-o, nu te mai gandi.”

Si astea fiind spuse, mi-am luat o carte de biologie si am inceput sa invat pentru admitere. Eram prin luna mai si admiterea era in iulie, asa ca trebuia sa ma grabesc.

Trece timpul, invatatul mergea foarte usor, pasiune la maxim..eram increzator ca totul se va rezolva.

Ajungem in luna iulie, pulsul creste, emotiile se amplifica, deoarece suntem in ziua examenului.

Totul a decurs perfect, am avut doar o singura greseala. In momentul respectiv, eram in proportie de 99,9% ca voi fi admis cu nota de 9,91(mai era si nota de la bac care se lua in considerare dar conta foarte putin).

Seara, se afiseaza notele..Surpriza! Admis fara loc..Nu-mi venea sa cred, se pare ca au fost note foarte mari si multe note de 10 astfel incat n-am prins loc. Am stiut ca trebuie sa accept momentul si ce s-a intamplat si chiar daca sunt dezamagit cateva zile, sa merg mai departe apoi.

Dezamagirea e mare in primele zile dar treptat reusesc sa ma detasez de ea, sa multumesc Universului pentru ce s-a intamplat, pentru ca stiu ca la urma urmei, e perfect totul asa cum este.

Intre timp ma hotarasc sa raman in Cluj, caut cateva locuri de munca( mi-am luat licenta in acea perioada) dar se pare ca niciunul nu a rezonat cu mine.

Vine iarasi luna ianuarie, cand ma hotarasc iar ca voi da admitere la Medicina.

Se pare ca si dupa trecerea catorva luni bune, pasiunea si dedicarea tot au ramas in mine si cauta sa se manifeste. Am hotarat sa-mi urmez inima, cum s-ar spune, fara nicio indoiala.

Incep sa invat iar din cartea de biologie si incet incet ajungem iar in iulie, in ziua examenului..Cu un singur gand am pornit:” Doamne, daca va fi sa intru, am incredere ca-mi vei asigura tot ce-mi va fi necesar sa o si termin, iar daca nu va fi pentru mine, asta e, raman cu bucuria experientei de a incerca. Ma detasez si ma las in voia Ta.”

Astept cu nerabdare afisarea rezultatelor care parca nu mai apar. S-a afisat!

Admis!!! O recunostinta ma cuprinde in tot corpul. Munca, pasiunea, increderea, perseverenta din decursul ultimului an, au fost valorificate. Ce bucurie!

Visul meu a devenit realitate. In ciuda indoielii care mai aparea pe parcurs si a intrebarilor care mi le puneam legate de viitorul apropiat, in interiorul meu am stiut mereu ca se va realiza.

Marele Wayne Dyer are o maxima:” Abundenta nu e ceva ce obtii, e ceva cu care te pui in rezonanta.”

Asa a fost si in cazul meu, am reusit sa fiu in rezonanta cu viziunea mea.

Acum, simt ca am renascut si astept sa pornesc cu forte proaspete inainte si cu multa energie…

 Energia asta ma face sa-ti spun ca daca ai o pasiune puternica pentru o anumita activitate, daca simti inauntrul tau ca ai putea s-o faci ca nimeni altcineva, gata oricand sa sacrifici totul pentru ea si sa dai 100% , URMEAZ-O!!!

Am intalnit persoane care imi spuneau ca ar dori sa faca un anumit lucru, ca le place la nebunie un hobby si cand le-am intrebat de ce nu-si urmeaza pasiunea, imi raspundeau:” nu se face bani din asta, e prea tarziu sa ma apuc, inca 6 ani????, nu se cauta pe piata muncii(asta e o maxima romaneasca), cand imi mai fac familie si cresc copii? sau nu am bani”.

Asadar poti intalni foarte multe obiectii cand vine vorba sa-ti asculti vocea interioara si la nivel constient par credule. Te poti imbata singur/a foarte usor cu ele. Insa in momentul cand dai la o parte acea voce care te cheama sa faci ceva extraordinar cu viata ta, ti-ai omorat sufletul. E insa chemarea pe care Universul ti-o adreseaza dar tu nu o onorezi..De ce?

Din tot ceea ce am trait pana acum, am tras concluzia simpla si clara, ca daca ai incredere si “iti urmezi inima”, Universul va avea grija de tine de la inceput pana la sfarsit. Fara indoieli si alte intrebari. Persoanele potrivite apar, banii vin din surse la care nu te-ai fi gandit, noi oportunitati bat la usa!

Cand nu-ti urmezi calea, nu esti tu insuti. Lumea, la nivel subconstient va observa asta, si de aici provin multe conflicte cu alte persoane, sau neintelegeri, parteneri de afaceri dificili. Plus ca energia iti va fi limitata si randamentul mult mai scazut decat daca iti urmai pasiunea.

Cred ca poti duce o viata buna si daca nu-ti urmezi calea proprie. Dar buna si atat! Sa lucrezi in orice domeniu, fara sa cauti implinirea si satisfactia daruirii unor servicii, sa te minti  singur/a ca totul e perfect, care pana la urma e zero in comparatie cu bogatia unei vieti traite cu viziune si scop.

Iarasi cred ca indiferent unde te afli acum, daca vei incepe sa ai incredere in intuitia ta si vei actiona in consecinta, vei putea sa traiesti o viata extraordinara incepand de acum.

Asadar, in momentul cand constientizezi ce calitati ai si ce poti oferi lumii, atunci e momentul ideal sa le si pui in valoare.

In momentul cand mi-am descoperit vocatia, i-am permis acesteia sa vina la mine, nu am cautat-o in acel moment absolut deloc. Eram detasat, ma simteam bine, faceam totul cu bucurie, fara asteptari si “de nicaieri” a aparut. Cineva zicea odata ca vocatia te gaseste pe tine in momentul in care arati ca esti pregatit sa o onorezi. Asta inseamna sa dai 100% in ceea ce faci acum, indiferent ce faci si astfel in functie de rezultatele care le ai si felul cum te simti pe parcurs, iti vei da seama daca ceea ce faci acum ti se potriveste sau nu, pe termen lung. Pune-ti intentia sa-ti gasesti pasiunea si detaseaza-te de ea, permitandu-i Universului sa aiba grija de tot.

Succes!:)

PS: Prin termenul “vocatie” ma refer la acea pasiune prin care eu ma vad in momentul prezent practicand-o toata viata. S-ar putea pe parcurs sa gasesc si alte pasiune adiacente sau lucrurile sa se schimbe, deoarece permanent ne modelam. Poate peste 10 ani devin si mecanic de locomotiva, cine stie..le voi face in paralel:)